exista alesi ? ep.2

guest-post: onu ionescu

carpe diem

Ne cunoaştem de mulţi ani, de la Partid, unde ne-am plăcut empatic.Pentru dorinta lui, de conversaţie, la început, l-am suspectat de cine ştie ce interese, dar, întrucât nu au existat solicitări  speciale, am decis, că motivul, ar putea fi unul din următoarele:
-         o stare de simpatie aparte, pe care unele persoane o nutresc, fără un interes anume; pur şi simplu, un soi de prietenie fără afecţiune,
-         plăcerea să povestească, din nevoia de comunicare,
-         dorinţa de a-şi da importanţă, şi de a vorbi fără riscul  întreruperii cu brutalitatea       ce-l caracterizează;
-         înclinarea mea de a nu întrerupe firul povestirii decât prin întrebări aparent preocupate  faţă de câte  “verzi şi uscate” mi se îndrugă; sau cine ştie  ce perceptii personale prin care simte, că  nu-mi doresc frământarea  propriilor gânduri.
-          Oricum, sesiza, că nu mă preocupau discutiile gen şuietă, pentru a mă  încadra  în categoria oamenilor aşa zişi ahtiaţi după emancipare socială, indiferent de rostul sau preocupările prezentului;( aşa zişii emancipaţi, de societate, capabili, să-şi irosească astfel viaţa, ca apoi, să se văicărească pretutindeni, de vitregia destinului) Cred că a simţit în mine, bunul simţ social al comunicării civilizate.
-          Recunosc, din ce aud, îmi plac sfaturile pe care le extrag singur sau mi le dă direct  împotriva blazării faţă de propriile-mi interese, capitol la care, o spun deschis, sunt penibil de deficitar. Observând cu subtilitate,  că nu-mi place să mă zbat pentru cauze ce – mi par a fi pierdute din start, mi-o spune direct, ca vorbind pentru sine: ”da eu nu-i las,  fir-ar ei ai Dracului; mă bat până-n pânzele albe, până reuşesc!”. Demnă remarca, bună şi folositoare pentru oricare dintre noi,  indiferent de sex, de vârstă şi de statut social. Desigur dacă este vorba de o cauză corectă,morală,  care să nu impieteze asupra semenilor  noştri.
Şi, în general, eu fiind adeptul  “educaţiei prin sine însuşi”,  am reacţionat favorabil la această opinie. Bineînţeles, din acel moment,  nivelul atenţiei în a-l asculta,  a crescut lo-
garitmic,  iar plăcerea aşteptării de noi învăţăminte de “psihologie aplicată”, la fel.
Din motive stupide politic,  nu ne-am mai întâlnit ca acasă. Locuind însă prin zonă, drumurile noastre  se intersectează uneori. Foarte interesant, fiorii emoţiei aflării noutăţilor,  amplifică într-un fel aparte clipa începerii conversaţiei. La fel s-a întâmplat şi deunăzi, când aşteptând în staţia de autobuz, i-am auzit vocea sonoră salutându-mă.
Ca de obicei, mi-a spus cu ce se ocupă: niste probleme de spaţiu locativ, privind vila ce i-a fost retrocedată cu mici complicaţii de vecinătate. În timp ce-mi povesteşte, se întrerupe şi începe să vorbească singur, eu ne mai înţelegând nimic. Încerc  să redresez  situaţia, bănuind  un scurt circuit senescent. Probabil a observat  încercarea – ochii mari, a nedumerire-şoc. Atunci, se opreşte şi-mi spune jenat: scuze, ca să nu uit ceva din ce am de făcut, repet în ordine, problemele în cauză. Mă arăt plăcut  impresionat şi-i
spun  că gestul său, face parte din trusa deprinderilor lucrului bine făcut. Lăudând-ul pentru constatare, foarte mândru de moment, ţine pentru o clipă să aducă un oma-
giu tatălui său neamţ-sas, care l-a învătat modul organizat, nemţesc (remarc  mândria etniei prusace). Reţin, plăcut surprins, mai ales modul interesant si eficient de conduită în acţiune. Întâmplarea îmi  aminteşte o mică, dar foarte plină de învăţăminte istorioară asupra deprinderii lucrului bine făcut. O cunoştinţă, fost pacient al ilustrului chirurg Sedlacek, mi-a povestit amuzat, următoarele: înainte de a intra în salonul de operaţie
celebrul medic avea în ziua respectivă obiceiul  de a se închide în biroul său, unde bea  cafea şi fuma. Obiceiul era ca un ritual -  săvârşit zilnic. Apoi operaţia se desfăşura cu o înaltă măiestrie şi viteză. Întrebat de pacientul său pentru, ce sunt aceste momente de reculegere, Eminentul Profesor i-a răspuns că, în timpul respectiv, repeta  în gând cu minuţiozitate filmul operaţiei pe care urma s-o efectueze. Astfel, când începea lucrul, totul se derula ca-n filmul vizionat în timpul acestei meditaţii. Am ascultat  cu multă plăcere această povestioară plină de tâlc profesional, şi am realizat, încă o dată valoarea capacităţii de relaxare şi de energizare a meditaţiei asupra organismului căruia i se adresează. Cândva, un prieten, chirurg primar îmi povestea entuziasmat că actul chirurgical, pentru doctorul Sedlacek, era o operă de măiestrie artistică, la care nu puteai aspira. Nu prea realizam atunci, starea lui de admiraţie, dar dupa istorioara de mai sus cand am şi aprofundat importanţa meditaţiei, totul mi-a devenit limpede.
Cât despre partenerul meu de povestiri, până îl voi reîntâlni o să mă    gândesc mereu la spiritul lui de înţelepciune şi la filozofia pragmatică, pe care voi încerca să mi-o însuşesc,  fiind plină de învăţăminte: să  trăiesc în prezent, şi să mă bucur de orice clipă dificilă sau nesigură; să nu mă descurajez şi să nu fiu delăsător; doar astfel, succesiunea de clipe trăite din plin, va constitui ceea ce se numeşte Fericirea. Încearcă şi tu, cititorule, că viaţa e scurtă. Încearca îndemnul lui Horatiu “Carpe diem”,   în sensul de  “a culege roadele şi mai ales, bucuriile zilei de azi”; sau şi mai recent sfatul maestrului Dinu Săraru: ”Să  nu ratăm clipa”

Related posts:

1. exista alesi?
2. neste alesi la neste alegeri
3. post-it
4. demite-te traiane!
5. special valentine
6. scrisoare de campanie
7. servicii de privata
8. vreau sa fiu psiholog !!?
9. violet violentat

Tags: cibernetica, edison, mirko, onu ionescu, prometeu terestru, stefan odobleja